Senatorul UNPR de Buzău, Constantin Popa, se implică în sprijinirea buzoienilor care au primit de la ANAF decizii de impunere a contribuției de sănătate aferentă anului 2012, deși nu înregistraseră venituri. El va cere eliminarea din lege a prevederilor care au generat prejudicierea lor.
“Ca urmare a numeroaselor sesizări referitoare la deciziile de impunere expediate de ANAF, senatorul Constantin Popa, preşedinte al UNPR Buzău, îi anunţă pe cetăţenii impuşi abuziv la plata contribuţiei către CASS cu suma de 468 de lei deşi aceştia au realizat doar venituri ocazionale derizorii din dobînzi bancare, dividende, servicii sau acte de comerţ, că va întreprinde în sprijinul acestora următoarele demersuri: 1. Va adresa o interpelare ministrului finanţelor publice. 2. Va propune introducerea pe ordinea de zi a Comisiei de buget-finanţe a Senatului dezbaterea şi adoptarea în regim de urgenţă a măsurilor ce se impun pentru eliminarea din Codul Fiscal şi din legislaţia privind reforma în domeniul sănătăţii a prevederilor abuzive care au generat prejudicierea a peste 50.000 de buzoieni. 3. Va demara realizarea unei propuneri legislative de modificare şi completare a legilor respective şi anularea deciziilor de impunere care nu ţin seama de venitul real realizat de către contribuabili, considerând că o fiscalitate raţională trebuie să stimuleze iniţiativa, munca, economisirea şi să asigure dreptul constituţional al cetăţenilor la îngrijirea sănătaţii” se arată într-un comunicat de presă transmis de UNPR Buzău.








