miercuri, 16 septembrie, 2026

VIDEO Îmbulzeală în gara Buzău, la sosirea Trenului Regal

VIDEO Îmbulzeală în gara Buzău, la sosirea Trenului Regal

Facebook
Twitter
Email

Buzoienii s-au călcat în picioare în gara din Buzău la ceremonia de sosire a Trenului Regal, plecat pe un drum simbolic, astăzi dimineaţă, din Sinaia. Haosul s-a produs din cauza spaţiului insuficient de pe peronul stației CFR Buzău. Principesa Margareta, principele Radu, principesa Maria şi principele Nicolae au fost primiţi cu pâine şi sare  pe covorul roşu de primarul Buzăului şi preşedintele Consiliului Judeţean dar şi de copii îmbrăcaţi în costume populare care le-au pregătiri alteţelor regale buchete de flori.

Principesa Moștenitoare si Principele Radu şi-au făcut cu greu loc prin mulţime pentru a-i saluta pe buzoienii veniți în număr mare să întâmpine trenul regal.

Imnul României şi imnul Casei Regale au răsunat la difuzoarele gării pe toată durata şederii pe peron a urmaşilor Regelui Mihai. Buzoienii au ţinut în mâini fotografii cu chipul Majestăţii sale, drapele tricolore şi flori pe care le-au dăruit principesei Margareta.

După 15 minute au urcat în vagonul sufragerie de unde şi-au luat rămas bun. Principesa Margareta a primit de la buzoieni un frumos buchet de trandafiri în culorile drapelului naţional.Trenul Regal a fost construit în 1928 din dorinţa regelui Ferdinand 1 rămas în istorie ca Ferdinand Întregitorul, Regele României Mari.În ianuarie 1948 Majestatea Sa Regele Mihai, la masa din vagonul salon, a luat ultimul prânz pe teritoriul României la plecarea în exil. Călătoria de 1 decembrie a trenului regal este un omagiu adus suveranilor României Mari, Regele Ferdinand şi Regina Maria.

CLIC MAI JOS PENTRU IMAGINI VIDEO CU CEREMONIA DE SOSIRE A TRENULUI REGAL LA BUZĂU:

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.