Demonstrație de civism, în ziua votului. Un tânăr fără brațe, din județul Buzău, a mers la urne, pentru a pune ștampila pe unul dintre candidații la președinție, chiar dacă efortul era unul foarte mare pentru el. Tânărul infirm a avut ambiția să voteze fără ajutor, chiar dacă avea dreptul la un însoțitor. Speră la mai bine, iar pentru el binele înseamnă șanse mai mari de a se putea alege cu proteze, care sunt foarte scumpe.
Pentru Paul Danciu, un tânăr fără mâini, exercitarea dreptului la vot avea să fie un întreg șir de provocări. El și-a dorit mult să voteze președintele, așa cum o fac ceilalți alegători, astfel că nu a acceptat ajutor decât atunci când a trebuit să se îmbrace. ”Vin aproape în fiecare dimineaţă să-l ajut să se îmbrace pentru că îi este foarte greu. Acest băiat este un exemplu pentru toţi tinerii care dezarmează în faţa greutăţilor vieţii. Unii ajung să o ia razna din nimic pe când Paul demonstrează zilnic cât de puternic este”, ne-a spus Adriana Tudor, o prietenă apropiată.
Dorința de a ajunge la urne a fost atât de mare, încât și-a ignorat complet infirmitatea. Cu cartea de identitate în gură, Paul a mers la secția de votare din Mărăcineni, cea mai apropiată de domiciliu, și a solictat să-și exprime votul, singur, fără însoțitor. „Astăzi am vrut să merg şi eu la vot chiar dacă ştiu că lumea o să râdă de mine. Sper ca la votul din 2016 cineva să-şi facă milă şi de mine ca să-mi cumpăr proteze pentru mâini dar sunt foarte scumpe, peste 20.000 de euro. Vreau ca data viitoare să pot vota şi eu ca un om normal”, ne-a declarat Paul Danciu.
Paul Danciu are 31 de ani și trăieşte o tragedie care pe mulţi oameni i-ar dărâma. A rămas fără ambele mâini, în urma unui accident care l-a lăsat infirm pe viaţă, de la vârsta de 12 ani. Nu se poate bucura nici de sprijinul părinților, ambii murind într-un accident de tren. În timp, Paul a învăţat să utilizeze telefonul și calculatorul cu ajutorul picioarelor şi cu gura. Deşi tânărul fără mâini se află în grija unei verişoare, cunoscuții mai spun că cel mai nepreţuit ajutor pentru Paul ar fi nişte proteze speciale care i-ar asigura independenţa.








