Descoperire șocantă pe malul râului Buzău. Cadavrul unui bărbat necunoscut, cu vârsta cuprinsă între 55 și 60 de ani a fost găsit de un cioban care mergea pe câmp cu animalele. Înspăimântat, acesta a cerut ajutorul unui pescar aflat în zonă, care a anunțat poliția. Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală din Buzău pentru efectuarea necropsiei.
Ciobanul își plimba ca de obicei oile pe malul râului Buzău. Imediat ce a descoperit cadavrul a fugit să ceară ajutorul unui pescar aflat în zonă. Acesta a sunat imediat la poliţie. Deocamdată oamenii legii nu au reuşit să afle identitatea bărbatului. Acesta nu avea asupra lui acte de identitate. Criminaliștii iau în calcul acum toate variantele, deși probele pe care le-au găsit nu conduc către ipoteza unei crime.
Polițiștii continuă cercetările în acest caz și așteaptă acum rezultatele necropsiei, pentru a afla cauza decesului.








