miercuri, 16 septembrie, 2026

Accident spectaculos, în municipiul Buzău, cu trei mașini

Accident spectaculos, în municipiul Buzău, cu trei mașini

Facebook
Twitter
Email
Un accident în care au fost implicate trei mașini s-a produs  joi seară, pe strada Transilvaniei, în zona societății Romcarbon.  O mașină s-a dat peste cap și alte două au fost lovite, după ce o șoferiță a pătruns pe contrasens și a izbit în plin un autoturism care venea din sens opus. Trei persoane au fost rănite.

Evenimentul s-a produs în jurul orei 18.00. Un autoturism Renault Megane, condus de o tânără din municipiul Buzău, care circula dinspre Fabrica de Bere, a pătruns pe contrasens și a lovit un Logan condus de un bărbat de aproximativ 50 de ani, aflat singur în mașină. 
 
Loganul a lovit o a treia mașină, parcată pe partea dreaptă a carosabilului, tocmai când șoferul acesteia se pregătea să coboare.
 
În urma impactului, autoturismul Dacia Logan s-a dat peste cap, după care a fost târât câțiva metri. Șoferița aflată în Renault s-a oprit cu mașina în gardul Romcarbon. Potrivit IPJ Buzău, trei persoane au fost rănite.
 
La fața locului au ajuns imediat mai multe echipaje ale SMURD și ale Ambulanței, care i-au preluat pe răniți și i-au transportat la spital.
 
 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.