Neatenția unui șofer putea avea urmări dintre cele mai grave printre ceilalți participanți la trafic. Un motociclist care circula regulamentar pe DN 2C, pe raza comunei Smeeni, a fost accidentat de un autoturism al cărui șofer nu a acordat prioritate la intrarea de pe un drum comunal pe unul național. Motociclistul ar fi încercat să evite impactul, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil, lovindu-se și de autovehicul.
Din cercetările efectuate de poliţiştii rutieri la faţa locului a rezultat că vinovat de producerea evenimentului se face un tânăr de 25 de ani, din Galați. Aflat la volanul unui Opel, acesta nu s-a asigurat corespunzător în momentul în care a încercat să intre de pe un drum comunal pe drumul naţional și i-a ieșit în față unui motociclist în vârstă de 25 de ani.
Acesta se deplasa din direcţia Buzău către Pogoanele iar în momentul în care ar fi încercat să evite impactul s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil, lovindu-se de autovehicul.
Accidentul s-a soldat cu rănirea motociclistului care a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii rutieri continuă cercetările.








