Potrivit autorităţilor din localitatea Bozioru, bărbatul, însoţit de un prieten a venit în această dimineaţă cu un autoturism pe care l-a lăsat la capătul drumului către grote. Restul distanţei pînă în poiana unde se află asezările săpate în stâncă , adică aproximativ 2 km, l-a parcurs pe jos. Când a ajuns la destinaţie bărbatului i s-a făcut brusc rău şi a început să vomite. Câţiva arheologi aflaţi într-o tabără de cercetare în zonă au anunţat ambulanţa şi au încercat să-i acorde primul ajutor.
Prietenul bărbatului a povestit cercetătorilor că pe drum acesta consumase băuturi energizante şi a fumat. Zona fiind greu accesibilă a fost trimis un elicopter Smurd de la Galaţi care a ajuns la bolnav într-o oră. Medicii nu au mai avut însă cum să-l ajute pe bărbat care între timp decedase.








