Moarte cumplită pentru un cioban în vârstă de 47 de ani din comuna buzoiană Ulmeni. Omul şi-a pierdut viaţa astăzi în timp ce se odihnea sub remorca unui tractor. Bărbatul, care lucra la o stână şi se afla pe câmp între localităţile Clondiru şi Movila Banului, s-a aşezat la umbră cu gândul de a-şi trage sufletul sub o remorcă parcată în apropiere. La scurt timp după ce ciobanul a aţipit, şoferul tractorului s-a urcat în autovehicul şi l-a pornit, roţile remorcii strivindu-l pe bărbat.
Şoferul şi altă persoană din cabină au auzit ţipetele ciobanului şi au coborât din autovehicul. Tractoristul a fost cel care a sunat la 112, pentru a solicita sprijinul Ambulanţei. O vreme, victima a fost conştientă, acuzând dureri puternice, însă în scurt timp s-a stins.
Poliţiştii fac cercetări sub aspectul comiterii de ucidere din culpă. Tractoristul implicat în tragedie este un bărbat de 46 de ani, din comuna Verneşti, cu o experiență în meserie de peste 25 de ani.








