A luptat din răsputeri să învingă boala dar organismul nu l-a ajutat. A murit lăsând în urmă regretul că nu va interpreta roluri pe care şi le dorea. Sorin Şaguna, un actor considerat de specialişti o valoare a teatrului românesc, a sfârşit la doar 25 de ani pe patul de spital după 3 luni şi jumătate de suferinţă. A fost răpus de toxoplasmoză – o boală tratabilă pe care se pare a contractat-o de la pisici. Trupul său fără viaţă a fost depus la capela cimitirului Dumbrava iar funeraliile vor avea loc sâmbătă.
A urcat pe scenă alături de maestrul său Florin Zamfirescu şi l-a interpretat pe Spiridon într-o noapte furtunoasă , piesă transmisă de TVR în ajunul sărbătorilor. A fost ultimul său rol pentru public. A urmat însă rolul vieţii sale, acela de luptător. În preajma sărbătorilor pascale a ajuns în spitalul Victor Babeş după ce a contractat toxoplasmoză. Alături în spital i-a fost tot timpul mama sa care a crezut ca şi Sorin că se va vindeca.
Sorin, spun cunoscuţii, era de o veselie molipsitoare, prefecţionist şi extrem de entuziast în toate proiectele. A ieşit în eter prima dată la 14 ani la un post de radio local unde avea o emisiune pentru copii şi tineri. A urmat apoi o a doua emisiune noaptea cu telefoane în direct. Timp de 4 ani cât a fost elev la liceu duminică de duminică vorbea cu buzoienii.
Cel care i-a şlefuit talentul nativ, primul său profesor de actorie vorbeşte despre Sorin la timpul prezent. Dascălul îşi aminteşte că purta cu elevul său discuţii care depăşeau bariera profesor- elev.Sorin Şaguna a strălucit puţin atât cât i-a fost permis şi a lăsat în urmă trei volume de poezii pe care prietenii le deschid cu drag.Tânărului actor profesorii îi prevedeau o carieră strălucită pentru că era adevărat pe scenă aşa cum era în viaţa de zi cu zi.
Autor : Antonia Ioniță








