miercuri, 16 septembrie, 2026

Tragedie în localitatea Buda Crăciuneşti. Un bărbat s-a răsturnat cu căruţa într-o râpă şi a murit pe loc

Tragedie în localitatea Buda Crăciuneşti. Un bărbat s-a răsturnat cu căruţa într-o râpă şi a murit pe loc

Facebook
Twitter
Email

Un bărbat de 64 de ani a murit în această după-amiază după ce căruţa în care se afla s-a răsturnat într-o râpă, pe raza localităţii Buda Crăciuneşti, comuna Cislău. Bărbatul şi-a găsit sfârşitul după ce calul de la căruţa pe care o conducea s-a speriat şi a devenit de necontrolat.

La faţa locului s-au deplasat poliţişti şi echipaje ale pompierilor din Mărunţişu, care l-au găsit pe bărbatul de 64 de ani decedat. Sistemele de comunicaţie nu funcţionează în zonă, ceea ce a îngreunat operaţiunile de salvare. De altfel, solicitarea la 112 a fost făcută de către un localnic, de pe telefonul fix. Medicii de pe ambulanţa ajunsă şi ea pe marginea râpei unde s-a produs tragedia nu au putut face mai mult decât să declare decesul bărbatului. Pompierii buzoieni au scos la suprafaţă calul, care este în viaţă.

 

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.