Spitalul Județean de Urgență Buzău a devenit unitate medicală acreditată pentru prelevarea de organe. O echipă formată din doi medici va identifica posibilele cazuri de donatori, mai ales din rândul pacienților cu moarte cerebrală. Atunci când demersurile echipei sunt aprobate de familie, o echipă de specialiști din București se va deplasa la Spitalul Județean, pentru a efectua operația de prelevare. Medicii buzoieni spun că prin acreditarea spitalului buzoian, cresc șansele de salvare pentru pacienții aflați pe lista de așteptare a Agenției de Transplant. Spitalul Județean de Urgență Buzău va fi arondat Centrului de Transplant din București, unitate de unde va veni și echipa medicală de prelevare.
De coordonarea activității de transplant se va ocupa medicul urgentist Adrian Zoican, iar de identificarea potențialilor donatori, medicul Victor Ioniță, specialist în anestezie și terapie intensivă. Echipa celor doi va identifica potențialii donatori, unul dintre medici va contacta familiile celor aflați în moarte clinică pentru a obține acordul pentru donarea de organe, apoi vor anunța Autoritatea Națională de Transplant.
„Trebuie înțeles de la bun început că acreditarea unității sanitare pentru transplant nu înseamnă că pacienții nu vor mai beneficia de tratament corespunzător pentru a fi menținuți în viață. Datoria noastră primordială va fi, ca și până acum de îngrijire a pacienților și de speculare a oricărei șanse pentru menținerea lor în viață doar că, din păcate, vor fi un mic procent pe care nu îi mai putem ajuta iar când observăm că evoluția pacientului se îndreaptă spre acest moment trebuie să anunțăm Agenția Națională de Transplant de apariția unui posibil donator și coordonatorul de transplant trebuie să contacteze familia care este singura care își poate da acceptul pentru această procedură”, a declarat medicul Victor Ioniță.
Echipa de transplant de la București va ajunge la Buzău pentru prelevarea propriu zisă a organelor numai după obținerea acceptului familiei potențialului donator, prelevarea urmând să se facă cu girul medicului legist care decide care organe pot fi prelevate, mai ales în cazul unor accidente ori a altor evenimente care i-au pus viața în pericol potențialului donator. Potrivit procedurilor, familia donatorului beneficiază de finanțare din partea Agenției Naționale de Transplant pentru înhumare și transport.
În urma activității de transplant, Spitalului Județean de Urgență Buzău îi vor fi decontate de către Agenția Națională de Transplant cheltuieli suplimentare, inclusiv cele cu menținerea la parametri optimi pentru transplant a potențialilor donator. Organele prelevate la Buzău vor fi alocate pe criterii strict medicale, fiind dirijate către primitorul cel mai compatibil oriunde pe teritoriul țării.








