De la discotecă, la morgă. Este ultimul drum pe care l-au făcut doi tineri buzoieni, unul de 19, celălalt de 25 de ani. După ce au petrecut toată noaptea, tinerii care se întorceau cu autoturismul de la distracție au lovit cu o viteză incredibilă geamurile unui magazin și apoi s-au oprit într-un gard din beton. Accidentul s-a produs la ora 3 dimineața, pe raza localității Mărăcineni. Șoferul , un tânăr de 25 de ani, și prietenul său se întorceau de la discoteca din comuna Berca. Într-o curbă, șoferul care gonea nebunește a pierdut controlul volanului și a intrat în geamurile unui magazin.
Impactul deosebit de violent a distrus până și stâlpii de susținere ai peretelui magazinului. O cameră de supraveghere a susrpins momentul în care mașina ricoșează din magazin, într-un gard din beton din apropiere.
Impactul a fost mortal pentru cei doi tineri. Ei au rămas captivi între fiarele mașinii, din care au fost scoși cu dificultate de pompierii de la descarcerare. După prima evaluare, polițiștii au stabilit că accidentul s-a produs din cauza vitezei excesive.
Oamenii legii trebuie să stabilească dinamica accidentului dar așteaptă și rezultatele examenului medico-legal, pentru a vedea dacă tinerii consumaseră alcool înainte să plece la drum.








