miercuri, 16 septembrie, 2026

Primăria Buzău a inițiat proiectul privind unirea cu comuna Țintești. Opiniile și sugestiile cetățenilor, așteptate până pe 9 iulie

Primarul Municipiului Buzău, Constantin Toma, aduce la cunoştinţă publică faptul că a fost iniţiat un proiect de hotărâre care vizează unirea municipiului Buzău cu comuna Țintești. În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, se inițoază : proiect de hotărâre privind aprobarea Referendumului având ca obiect modificarea hotarelor Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Buzău și Unității Administrativ Teritoriale Comuna Țintești, în sensul unirii celor două entități administrative. Persoanele fizice şi juridice interesate pot consulta proiectul de hotărâre pe site-ul autorităţii publice locale, la adresa www.primariabuzau.ro Propunerile, sugestiile...

Read more

Premieră la spitalul Râmnicu Sărat. O echipă de medici condusă de palestinianul Adnan Al Aloul a extirpat o tumoră uriașă

Un pacient de 57 de ani a fost salvat printr-o intervenție laparoscopică efectuată în premieră la spitalul din Râmnicu Sărat, la scurt timp după ce unitatea a fost redeschisă pacienților non-COVID. O echipă condusă de medicul de origine palestiniană, Adnan Al Aloul, a extirpat joi o tumoră foarte mare care strangula intestinul gros. Pacientul, un bucureștean de 57 de ani, a intrat în atenția chirurgului Adnan Al Aloul la începutul lnii mai, imediat ce spitalul municipal Râmnicu Sărat a putut interna pacienți non-COVID după un an în care a fost unitate...

Read more