Acasa » Articole pentru 25 iunie 2018
Avertismentul aparţine reprezentanților Direcției-Sanitare Veterinare care au observat că foarte mulți pescari din Buzău ajung în Delta Dunarii şi ar putea aduce pesta africană în judet. Chiar dacă nu afectează omul, boala este mortală pentru porci şi, mai grav, nu poate fi combătută cu niciun tratament. Încă un focar de pestă porcină africană s-a confirmat zilele trecute, la Grindu, în judetul Tulcea, fapt ce confirmă că boala care ucide porcii rapid pune probleme serioase autorităților. În sprijinul veterinarilor din Tulcea au fost déjà detaşaţi 12 specialiști din alte judeţe, inclusiv din...
Read moreDrăgaica s-a încheia duminică seara, cu un spectacol care a atras un număr mare de spectatori. Potrivit primarului Constantin Toma, care a fost alături de buzoieni la închiderea ediţiei din acest an, târgul buzoian tinde să devină cel mai mare festival tradiţional din România. Peste 320.000 de vizitatori au intrat pe porţile târgului în cele 16 zile în care a fost deschis iar în seara de final, aproximativ 20.000 de spectatori au cântat împreună cu Alina Eremia şi cu Smiley. Buzăul a reuşit un adevărat record şi a adus la spectacolele...
Read moreDGASPC va implementa la nivelul judeţului Buzău, prin Consiliul Judeţean Buzău şi Fundaţia Principesa Margareta, un proiect destinat seniorilor buzoieni. Este vorba despre o linie telefonică, Telefonul Vârstnicului, ce va putea fi accesată gratuit de persoane în vârstă care au nevoie de informaţii sau de ajutor. Telefonul Vârstnicului este o linie telefonică gratuită şi confidenţială, destinată vârstnicilor din România. Un astfel de proiect va fi implementat şi la nivelul judeţului Buzău, printr-un parteneriat între DGASPC, prin Consiliul Judeţean şi Fundaţia Principesa Margareta. La numărul de telefon 0800.460.001 pot suna vârstnici care...
Read more