miercuri, 16 septembrie, 2026

Compania de Apă a decis măsuri speciale pentru asigurarea serviciilor de Sărbătorile Pascale

În sprijinul consumatorilor buzoieni, Compania de Apă S.A. Buzău a luat toate măsurile organizatorice și tehnice necesare pentru a gestiona vârful de consum care se preconizează în perioada Sărbătorilor Pascale. Așa cum a procedat de fiecare dată în situațiile similare anterioare, în perioada 15 – 17 aprilie, personalul Companiei de Apă S.A. Buzău este pregătit să asigure soluții rapide pentru cei aflați temporar și izolat în situația de a fi afectați de vârful de consum. În ceea ce privește Municipiul Buzău, toate zonele rezidențiale vor fi monitorizate cu atenție, 24 de...

Read more

VIDEO Competiție de fotbal, cu peste 300 de copii legitimați la cluburile din județ

Asociația Județeană de Fotbal a organizat, duminică, pe stadionul din Crâng, o competiție fotbalistică mixtă pentru copiii născuți între anii 2006 - 2009. Interliga Națională de Fotbal U8, U9, U10 și U11 a adunat pe stadionul Gloria peste 300 de copii legitimați la cluburile de fotbal din județ, care au jucat în reprize de câte 15 minute cu mingi și pe terenuri de dimensiuni reduse, specifice categoriei de vârstă din care fac parte.

Read more

Jandarmii buzoieni au confiscat un vehicul folosit la transportul ilegal de lemne

În timp ce patrulau în zona Mânzălești din judeţ, jandarmii din cadrul Postului de Jandarmi Montan Berca au observat o autoutilitară încărcată cu lemne, pentru care, în prima fază, şoferul avea actele legale. Pentru că a fost prins cu încă un transport, în baza acelorași documente, șoferul s-a ales cu amendă și buy xanax online confiscarea autoutilitarei. Mai târziu, în timpul patrulării, echipajul a observat aceeași autoutilită încărcată cu lemne pentru a doua oară trecând prin zonă, au oprit-o cu sprijinul polițiștilor din cadrul Postului de https://health-e-child.org/buy-modalert-online/ Poliție Mânzălești, verificând încă...

Read more