duminică, 20 aprilie, 2025

Val de pacienți la Spitalul Județean Buzău, în perioada sărbătorilor pascale

Medicii au avut de furcă, în perioada sărbătorilor pascale, cu împătimiții ospețelor. La fel ca și în anii trecuți, mulți pacienți au ajuns la spital din cauza exceselor culinare și a paharelor de alcool date pe gât fără măsură. La Buzău, în ziua de Paște, peste 200 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Încă din prima zi de Paște, sute de pacienți cu afecțiuni digestive au ajuns la Spitalul Județean Buzău cu colici biliare sau enterocolite, cauzate de excesul de bucate. În unitatea medicală au ajuns și pacienți cu...

Citeste mai mult

VIDEO Parohia unei comune atrage copiii în acțiuni umanitare. Preotul din Mătești și 25 de elevi ai școlii aduc bucurie în casele familiilor nevoiașe

La Mătești, sat al comunei buzoiene Săpoca, elevii de la școala din localitate, coordonați de preotul paroh Laurenţiu Stoicescu, au făcut posibilă implementarea, pentru al doilea an consecutiv, a unui proiect misionar filantropic denumit „În lumina faptelor bune”.  În cadrul acestui proiect au participat un număr de 25 de copii, cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani, elevi ai şcolii măteştene ce au confecţionat mai multe produse cu specific pascal religios, precum iconiţe pictate pe lemn şi sticlă, prăjituri de post sau ouă încondeiate, subliniind importanţa participării lor în viaţa...

Citeste mai mult
(mai mult…)