miercuri, 16 septembrie, 2026

Primăria Municipiului Buzău scoate la concurs 20 de posturi de poliţişti locali

Primăria Municipiului Buzău organizează concurs în vederea ocupării a 20 de funcţii contractuale de poliţişti locali în cadrul Serviciului de Pază, Bunuri şi Valori al Poliţiei Locale. Examenul este programat pentru data de 2 iunie de la ora 10 urmând ca interviul să fie susţinut pe data de 4 iunie tot de la ora 10. Ca şi condiţii speciale de participare, cadidaţii trebuie să aibă minim studii liceale cu diplomă de absolvire. Mai multe detalii despre acest concurs puteţi citi mai jos.

Read more

Trupurile celor doi buzoieni care s-au răsturnat cu barca pe râul Buzău, găsite după două săptămâni

Trupurile neînsuflețite ale celor doi buzoieni dispăruți, în urmă cu peste două săptămâni, după ce barca în care se aflau, împreună cu alte trei persoane, s-a răsturnat pe râul Buzău au fost găsite în județul Brăila, fiind aduse la mal și scoase din apă de mai mulți localnici. Cadavrul unuia dintre buzoieni a fost văzut plutind pe apă, în dreptul localității Ibrianu, comuna Grădiştea, iar acest lucru a fost anunţat la ISU Brăila, în jurul orei 8,30. Îmbarcaţi într-o barcă pneumatică, membrii echipajului ISU trimis la faţa locului au scos cele...

Read more
(mai mult…)