VIDEO Paștele, printre ruinele mănăstirii Rătești. Lăcașul este închis publicului de trei ani

Până în urmă cu trei ani, Mănăstirea Rătești era vizitată în perioada Paștelui de sute de pelerini veniți de pretutindeni. După alunecările de teren care l-au distrus parțial, lăcașul monahal este pustiu. Dintr-un fost azil de bătrâni de peste drum, unde au fost mutate, măicuțele privesc cu sufletul sfâșiat cum pământul înghite vatra în care au trăit o viață.

Mănăstirea Răteşti din judeţul Buzău a fost închisă, după ce stăreţia, clădirea muzeului, mai multe chilii şi biserica veche de peste 170 de ani s-au surpat din cauza alunecărilor de teren provocate de ploile abundente din 2014.

Prima distrusă de alunecări a fost stăreţia Mănăstirii Răteşti. Ulterior, mai multe chilii au fost distruse şi ele după ce pământul a continuat să se surpe. Pentru că încăperile în care trăiau călugăriţele au devenit de nelocuit, viaţa femeilor fiind pusă în pericol, autorităţile bisericeşti au luat decizia de a le muta în centrul social filantropic aflat în apropierea Mănăstirii Răteşti şi aparţinând Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

Alunecările de teren au continuat trei luni, ajungând și la biserica mănăstirii. Astfel, lăcaşul de cult în care enoriaşii veneau să se roage alături de călugăriţele de la Răteşti este acum plin de fisuri. Pereţii bisericii s-au crăpat şi dislocat, în ziduri fiind găuri provocate de alunecările de teren, de la baza clădirii şi până la acoperiş. Pentru că biserica riscă să se prăbuşească în orice moment, autorităţile au luat decizia ca lăcaşul de cult, la fel ca întreaga mănăstire de la Răteşti, să fie închis.

”Prima atestare documentară este la 6 mai 1634 însă biserica din centru, care este acum în suferință, este mai nouă. În anul 2014, când a avut loc alunecarea de teren, biserica împlinea 170 de ani cu sfânta liturghie neîntreruptă iar sărbătorile importante, Crăciunul, Sfintele Paști, aveau o valoare și o trăire spirituală intensă, de nedescris”, spune Maica Ghelasia, stareța mănăstirii.

Cu un an înainte de alunecările extrem de distructive, Mănăstirea Răteşti obținuse o finanţare europeană de aproximativ patru milioane de euro, bani cu care urma să fie reabilitat întreg complexul monahal. Lucrările au fost sistate, pentru că proiectul trebuie refăcut, ţinând cont de noua situaţie.

”Încercăm să refacem un proiect dar s-a limitat valoarea fondurilor pe monumente și construcții bisericești la 5 milioane de euro și un nou proiect ar viza biserica, turnul clopotn, sistematizare la terenul de incintă și mai trebuie și alte surse pentru salvarea complexului”, precizează stareța mănăstirii.

În 2014, cele 40 de măicuţe cu vârste cuprinse între 30 şi 90 de ani, care locuiau în mănăstire, au fost mutate la aşezământul de batrâni al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, construit în vecinătate. Sătenii şi rudele măicuţelor au ajutat la mutare, iar mobilierul şi obiectele bisericeşti au fost duse la şcoala din sat. De atunci, au rămas 25 de viețuitoare. Norocul lor este că în actuala locație există o bisericuță în care se mai pot ruga.

Puținii pelerini care mai vin la Rătești privesc cu nostalgie porțile închise ale lăcașului. Își amintesc că înainte cu patru, cinci ani, veneau încă din Săptămâna Mare să participe la slujbe.

La sfârşitul secolului al XVI-lea, actuala aşezare monahală de la Răteşti, ctitorie a boierului Dragomir şi a soţiei sale, era doar un schit de călugări, având o biserică mică de lemn, închinată Sfintei Treimi. Prima menţionare a Schitului din Răteşti se păstrează din data de 6 mai 1634, când acesta este amintit într-un act de danie.

Aşezarea monahală apare menţionată ca „schit” până în1868. Potrivit documentelor, în anul 1752, locaşul monahal din Răteşti a fost părăsit, fie din pricina unor greutăţi ale vremii, fie din pricina lipsei de monahi. În anul 1760, schitul este reînfiinţat, ca urmare a donaţiei făcute de 2 boieri, de acesta dată, schitul primind o obşte de maici.

Fii Reporter
Loading...
DISTRIBUIȚI