joi, 18 aprilie, 2024

VIDEO Mii de buzoieni au luat Lumina Sfântă de la Catedrala Arhiepiscopală

VIDEO Mii de buzoieni au luat Lumina Sfântă de la Catedrala Arhiepiscopală

Facebook
Twitter
Email

Peste 5.000 de buzoieni au participat la slujba de Înviere oficiată de Înaltpreasfinţitul Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, la Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului”. Prima parte a procesiunii a fost oficiată pe treptele Catedralei Arhiepiscopale iar cea de-a doua, Sfânta Liturghie, a fost ţinută în interior.

Credincioşii s-au strâns în număr mare încă dinainte de miezul nopţii, ocupând curtea Catedralei dar și jumătate din rondul situat în fața lăcașului, circulația fiind restricționată câteva ore.

Cu puțin timp înainte de miezul nopții, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei în frunte cu un sobor de preoți a ieșit din catedrală și i-a invitat pe buzoieni să ia din Lumina Sfântă adusă de la Ierusalim.

A urmat slujba de Înviere oficiată pe treptele Catedralei Arhiepiscopale de un sobor de preoți în frunte cu Înaltpreasfințitul Ciprian, la finalul căreia înaltul ierarh i-a invitat pe buzoieni fie să participe la Sfânta Liturghie fie să se așeze la coadă pentru a lua pască.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.