Lumea medicală din Buzău este în doliu după ce dr. Anca Marinescu, medic de familie și urgentist la UPU, a decedat în această după-amiază, fiind găsită în stop cardio-respirator la locuința sa din comuna Scutelnici. Medici de la Ambulanţă şi UPU Buzău au încercat aproape două ore să o salveze pe colega lor, în vârstă de 52 de ani.
În jurul orei 14.50, Anca Marinescu s-a prăbuşit în timp ce se afla acasă, împreună cu o cumnată, aceasta fiind și cea care a sunat după ajutor.
Primul apel la SAJ Buzău a fost la 14.58, două maşini, una cu medic, fiind direcţionate către domiciliul doctoriţei. Ulterior a ajuns acasă la victimă şi medicul Adrian Zoican, şeful UPU Buzău, pentru a încerca resuscitarea doctoriţei Marinescu.
Pacienta a fost transportată la Spitalul Judeţean, deși cei care se aflau în jurul Ancăi Marinescu erau rezervaţi în ceea ce priveşte deznodământul. Temerișe lor s-au adeverit, în jurul orei 17.00, medicii de la UPU fiind nevoiți să declare decesul doctoriței.
Anca Marinescu a fost medic de familie în Scutelnici şi Padina și avea competenţe pe urgenţă. Spitalul Județean a anunțat decesul doctoriței pe site-ul său. ”În aceste clipe de tristețe și grea încercare, suntem alături de familie și le transmitem sincere condoleanțe!”, a scris consuderea SJU Buzău.