Luptătorul buzoian Răzvan Țîru a murit într-un grav accident rutier

Doliu în sportul de contact. Luptătorul K1, Răzvan Țîru, şi-a pierdut viaţa, duminică noapte, într-un grav accident rutier. Sportivul din Buzău se afla la volanul unui BMW pe raza localităţii Voluntari, când a pierdut controlul bolidului şi a lovit un tir staţionat pe marginea drumului. Alături de Răzvan se mai afla o tânără, care a ajuns la spital cu răni uşoare.

Accidentul s-a produs în jurul orei 22.00. Aflat la volanul unui autoturism marca BMW, Răzvan Țîru se îndrepta spre Bucureşti dinspre Urziceni, în momentul în care, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de trafic, a pierdut controlul autovehicului şi s-a izbit de o autospecială de tractare, staţionată şi semnalizată corespunzător.

În urma impactului, sportivul buzoian, în vârtă de numai 21 de ani, şi-a pierdut viaţa, iar pasagera aflată în dreapta a ajuns la Spitalul Sf. Pantelimon cu răni uşoare.

Răzvan Ţîru era unul din luptătorii români cu viitor în K1. Buzoianul intrase în lumea bună a sportului de contact după mai multe participări la turnee din afara graniţelor. În urmă cu o săptămână, una din televiziunile de profil sportiv l-a nominalizat în Top 5 lovituri de knock-out, în urma partidelor susţinute de acesta în 2016.

Fii Reporter
Loading...