joi, 22 februarie, 2024

Fostul director al Casei de Cultură a Municipiului Buzău, Viorel Pietrăreanu, va fi înmormântat marți

Fostul director al Casei de Cultură a Municipiului Buzău, Viorel Pietrăreanu, va fi înmormântat marți

Facebook
Twitter
Email

Actorul și epigramistul buzoian Viorel Pietrăreanu va fi înmormântat, marți, în Cimitirul Dumbrava, alături de marii oameni pe care Buzăul i-a dat în ultimul secol și jumătate. Ceremonialul va începe la ora 11.00.

Viorel Pietrăreanu, a murit duminică dimineață, după o îndelungată suferinţă cauzată de o afecţiune neurologică.

A fost actor la Teatrul Popular Buzău și a condus Casa de Cultură Municipală „Ion Caraion” din anul 1996, până la comasarea acesteia, anul trecut, cu mai multe instituții de profil, în Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman”.

Alături de un grup de buzoieni, printre care și soția sa, Adriana, profesor la Colegiul Economic, Viorel Pietrăreanu a pus bazele înfrățirii municipiului, în anul 1991, cu orașul belgian Oudenaarde, înfrățire care a condus către un sprijin consistent al Guvernului Flandrei Orientale acordat Spitalului Județean și la înființarea, la Buzău, a Crucii Alb-Galbene.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.