Viceprimarul comunei Smeeni, Nicolae Dumitrașcu, a murit duminică noapte, în locuința sa, după o lungă luptă cu o boală necruțătoare, cancerul. În vârstă de 67 de ani, el se afla la al doilea mandat de viceprimar.
Prietenii și cunoscuții adresează familiei condoleanțe și sincere regrete.
”Cu mare tristețe am aflat că am mai „pierdut” un bun prieten și coleg: Nicolae Dumitrașcu, cel care a stat cu dăruire și implicare la conducerea comunei Smeeni în calitate de Viceprimar, s-a stins aseară din viață. Dumnezeu să îl odihnească în pace și să ne amintim mereu de omul care a fost, senin și vesel, harnic și dedicat comunității, mereu la dispoziția celor care îi solicitau ajutorul!”, a scris președintele PSD Buzău, Marcel Ciolacu.
Nicolae Dumitrașcu a fost membru PSD încă de la înființarea partidului și era președintele organizației locale social-democrate. Viceprimarul va fi înmormântat în ziua de marți, 20 septembrie, în Smeeni.