Procurorii anticorupție de la DNA, Serviciul Teritorial Ploiești, au clasat dosarul privind suspiciunea de fraudă pe fonduri europene din cadrul celui mai mare proiect de infrastructură din municipiul Buzău. Astfel, plățile către firma executantă vor fi deblocate, iar lucrările vor continua. Anunțul a fost făcut de către primarul Constantin Toma, în cadrul unei conferințe de presă. Procurorii DNA au efectuat cercetări cu privire la proiectul european pentru reabilitarea a trei bulevarde din Buzău, Unirii, Transilvaniei și Industriilor. Anchetatorii au transmis, joi, soluția de clasare către Primăria municipiului Buzău. Sesizarea care a...
Citeste mai multA fost zi de sărbătoare pentru locuitorii orașului Buzău. S-au împlinit 1.650 de ani de la prima atestare documentară a localității. Pe Calea Eroilor a fost inaugurată o nouă galerie foto, în care postate imagini reprezentative din trecutul și din prezentul municipiului și județului Buzău. Manifestările dedicate Zilelor Buzăului au debutat, încă de dimineață, printr-o ceremonie religioasă, la Catedrala Municipală ”Sf. Mucenic Sava”. Primarul Constantin Toma a fost cel care a început seria discursurilor și a făcut un scurt istoric al însemnătății datei de 12 aprilie pentru Buzău. Aceasta este ziua...
Citeste mai multOdată cu încălzirea vremii, s-au redeschis și șantierele în municipiului Buzău. Deocamdată, se lucrează în centrul orașului, în vederea pregătirii reabilitării totale a Pieței Dacia. Mai sunt lucrări în zona cuprinsă între bulevardul Unirii, partea de sud, și strada Spiru Haret. De săptămâna viitoare, muncitorii de la asfaltări vor relua intervențiile în Zona Industrială, strada Transilvaniei și bulevardul Unirii. Primarul Constantin Toma spune că sunt în pregătire și alte proiecte de dezvoltare a infrastructurii, prin atragerea a cel puțin 200 de milioane de euro, din fonduri europene. Potrivit edilului Constantin Toma,...
Citeste mai multChiar în prima zi a recensământului, primarul municipiului Constantin Toma face un apel către toți cetățenii orașului să se declare locuitori ai municipiului Buzău. Aceasta, deoarece există riscul ca orașul Buzău să coboare sub 100.000 de locuitori, situație care ar atrage municipiului mai multe dezavantaje. Ar apărea efecte nedorite, spune edilul, și în ceea ce privește atragerea de bani europeni. ”Există riscul să coborâm ca oraș, sub nivelul de 100.000 de locuitori, ceea ce ne-ar aduce mai multe dezavantaje, printre care și mai puțini bani pentru investiții din fonduri U.E.”, transmite...
Citeste mai multInvazia de ciori, fenomen observat în aceste zile la Buzău, i-a fost adus în atenție primarului, pe un site de sesizări. Un cetățean îi cere edilului-șef să alunge păsările care, de peste o săptămână, înnegrește cerul, dimineața și seara. Numărul ciorilor de deasupra Buzăului a crescut enorm în ultima vreme iar spectacolul înaripatelor se desfășoară parcă după program, în zori și la asfințit. Miile de păsări pot fi observate în special în zona de sud a orașului, deasupra parcului Crâng. Zilele trecute, un buzoian deranjat de zgomotul și mizeria produse de...
Citeste mai multPrimarul Buzăului este departe de gândul de a renunța la ideea unirii municipiului cu comuna Țintești și dorește reluarea referendumului privind alipirea celor două localități. Constantin Toma va schimba însă strategia, pentru a evita un eșec asemănător celui din septembrie 2021. Referendumul privind alipirea comunei Ţinteşti la municipiul Buzău organizat pe 26 septembrie 2021 a înregistrat o prezenţă slabă la vot. Participarea la urne a fost 10.68 % în municipiul Buzău şi 43,03 % la Ţinteşti. Șeful administrației locale a vorbit la un post local de televiziune despre reluarea consultării populare,...
Citeste mai mult