duminică, 23 iunie, 2024

Tânăr înecat în heleșteul din parcul Marghiloman

Trupul fără viață al unui bărbat a fost scos din lacul de pe domeniul Marghiloman de către pompierii buzoieni. Din primele informații reiese că ar fi vorba despre un tânăr, dar circumstanțele în care a murit nu sunt deocamdată cunoscute. Cadavrul care plutea la suprafața apei a fost observat de o un trecător aflat la plimbare prin parc. Acesta a sunat la 112, în jurul orei 13.00. Echipajul medical sosit la intervenție nu a mai trecut la manevre de resuscitare, toate indiciile fiind că decesul a intervenit de mai mult timp....

Citeste mai mult

Tânăr din Pogoanele, lăsat fără bani şi telefonul mobil chiar de către prietenul său

Poliţiştii din Pogoanele au fost sesizaţi de către un tânăr în vârstă de 20 de ani cu privire la faptul că în noaptea precedentă i-a fost sustrasă o sumă de bani şi un telefon mobil. La scurt timp de la sesizare, polițiștii au stabilit că principalul bănuit de comiterea faptei este chiar un cunoscut al păgubitului, un tânăr de 18 ani. Potrivit anchetatorilor, cei doi petrecuseră într-un local pe raza localităţii Căldărăşti, după care tânărul de 18 ani şi-a condus prietenul acasă şi, profitând de starea în care se afla, i-ar...

Citeste mai mult

Tânără de 21 de ani, găsită moartă în casă de mama sa

O moarte care ridică multe semne de întrebare a avut loc joi după amiază într-un apartament din cartierul râmnicean Piața Halelor. O tânără în vârstă de 21 de ani a fost găsită fără suflare de mama sa în apartamentul în care locuiau împreună. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs decesul. Tânăra locuia împreună cu mama sa într-un apartament situat în cartierul Piaţa Halelor, din Râmnicu Sărat. Joi, a rămas singură acas, iar în momentul în care mama acesteia s-a întors a găsit-o fără suflare....

Citeste mai mult

VIDEO Tânăr de 18 ani, prins sub un mal de pământ la Smeeni. Victima a murit

Forțe de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău au intervenit în comuna Smeeni, acolo unde un tânăr de 18 ani fusese prins sub un mal de pământ, surpat în timp ce acesta săpa o fosă septică. Se pare că unul dintre pereții fosei adânci de 5 metri s-a surpat, tânărul fiind acoperit complet de pământ. Pompierii au fost sesizați în jurul orei 11.45. Alături de echipaje ISU au acționat și cu un buldoexcavator de la primărie. Tânărul a fost scos de pompieri după aproape 2 ore și predat unui echipaj al...

Citeste mai mult

Cadavrul unui tânăr din Râmnicu Sărat, descoperit într-o mașină care staționa cu motorul pornit

Sărbători îndoliate pentru familia unui râmnicean de 38 de ani, stabilit în București. A fost găsit mort în această dimineață în apropierea haltei CFR, din localitatea vrânceană Voetin. Descoperirea a fost facută de către angajatii Companiei de Apă Buzău, care faceau verificarea zilnică a forajelor din zonă. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs decesul. Cadavrul bărbatului a fost găsit chiar langă forajul nr. 15, din frontul de captare de la Voetin, administrat de Compania de Apă Buzău. Angajații societății făceau rondul de dimineață,...

Citeste mai mult