luni, 15 iulie, 2024

Secretul calităţii celor mai aromate vinuri. De ce întârzie culesul viticultorii de pe Dealul Istrița

Podgoriile din Muntenia sunt încă pustii, deşi în alţi ani culesul strugurilor era în toi la această dată din an. Asta, deoarece viticultorii trag de timp şi încă aşteaptă ca boabele de struguri să acumuleze suficient zahăr, ca apoi să scoată cel mai bun vin. Se ştie că pe dealul Istriţa, în judeţul Buzău, se produc vinurile cele mai aromate, cramele de aici păstrând adevărate comori. Ploile din primăvară, urmate de căldurile din toiul verii, au ajutat soiurile dulci şi aromate, cultivate pe versanţii Istriţei, astfel că fermierii se aşteaptă să...

Citeste mai mult

Ploile interminabile din această vară amenință recolta de struguri, din zona Buzăului

Viticultorii din zona Buzăului privesc cu emoții spre cer și așteaptă îndreptarea vremii pentru a putea intra în culturi cu tratamentele pentru boli și dăunători. Ploile necontenite le-au ținut lucrările pe loc, iar riscul infestării plantației de viei și compromiterii recoltei de struguri din acest an crește cu fiecare zi ploioasă din această vară. Marin Lupu este unul dintre producătorii de Tămâioasă, din comuna buzoiană Breaza. După ce, în urmă cu doi ani, o grindină devastatoare i-a cauzat pierderi de 7-8 tone la hectar, iar anul trecut seceta a fost cea...

Citeste mai mult

S-a dat startul culesului de struguri în judetul Buzău. Un muncitor poate câștiga 100 de lei pe zi

Aflat în inima Podgoriei Dealul Mare, localitatea buzoiană Pietroasele este renumită deja în țară ca fiind locul unde se produce cel mai aromat vin de Tămâioasă. În ciuda ploilor abundente din prima jumătate a verii, producția de anul acesta este una mulțumitoare pentru administratorii viilor. Din păcate, de la an la an, sunt tot mai puțini cei care vin să culeagă struguri, asta chiar dacă munca le este recompenasată cu sume atractive. “Tămâioasa de Pietroasele” din judetul Buzau este catalogat de oenologi drept cel mai aromat sortiment din clasa tămâioasei româneşti,...

Citeste mai mult