miercuri, 21 februarie, 2024

Deputatul Romeo Lungu la dezbaterile din Comisia pentru relația cu UNESCO referitoare la dosarul multinațional „Transhumanța, strămutarea sezonieră a turmelor”

Astăzi în Comisia permanentă comună a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO a fost dezbătută una dintre cele mai mari oportunități pentru oierii din zona de munte care practică transhumanța. România se află printre cele 10 țări care au depus la UNESCO dosarul multinațional „Transhumanța, strămutarea sezonieră a turmelor”, pentru a fi înscris în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității UNESCO. Anunțul a fost făcut de deputatul Romeo Lungu, membru în comisie: „Astăzi în cadrul Comisiei pentru relația cu UNESCO, din care fac parte, am dezbătut o...

Citeste mai mult

Elevii din comuna buzoiană Glodeanu Sărat, întâlnire cu managerul Microsoft și doi deputați PSD: „A fost o experiență foarte faină”

Elevii din comuna buzoiană Glodeanu Sărat au avut ocazia de a vizita pentru prima dată Palatul Parlamentului. Ei au ajuns la București în cadrul programului Săptămâna Altfel la invitația parlamentarilor PSD Buzău. În timpul vizitei, aceștia au putut vedea cum se desfășoară activitatea în Parlament și să înțeleagă cum decurge procesul legislativ. Una dintre fetițele prezente la activitate a avut și o întâlnire specială cu Bogdan Putinică, Managerul General al Microsoft România. Aceasta fost posibilă datorită eforturilor parlamentarilor care au organizat vizita de studiu pentru elevi. Vizita elevilor a fost făcută...

Citeste mai mult

Dezbatere asupra pachetului legislativ pentru creșterea natalități propus de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse

Conștientizând impactul pe care declinul demografic îl are asupra economiei și societății românești, doamnele din OFSD Buzău, împreună cu reprezentante ale ONG-urilor, asociațiilor de părinți și ale societății civile, au dezbătut setul de 10 propuneri legislative pentru susținerea familiilor cu copii și pentru creșterea natalității în România, propus de Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Printre propunerile legislative dezbătute la Buzău și Râmnicu Sărat, unde au avut loc aceste întâlniri, s-au numărat: reducerea TVA-ului la 5% pentru produsele esențiale creșterii copiilor, acordarea de vouchere, în valoare de 1.500 de lei...

Citeste mai mult

Romeo Lungu, deputat PSD de Buzău :”Cei care sunt apți de muncă dsr refuză să o facă, nu vor beneficia de ajutorul social!”

"Cei care sunt apți să muncească dar refuză să o facă, nu vor beneficia de ajutorul social, înlocuit cu venitul minim de incluziune." anunță deputatul PSD de Buzău, Romeo Lungu. "Sprijinul #social trebuie să ajungă doar la cei care au nevoie, în special la familiile cu mulți copii sau la cei care nu pot munci. Este un proiect de lege pe care l-am #votat astăzi în #Parlament alături de colegii social-democrați. Cei care refuză un loc de muncă de la AJOFM sau voit nu se califică la locul de muncă, nu...

Citeste mai mult

Variantă de ocolire la Vernești. Deputatul PSD Romeo Lungu: „Traficul va fi deviat, iar cozile interminabile din comună vor dispărea”

Veste bună pentru locuitorii comunei Vernești și pentru cei care tranzitează zilnic zona. CNAIR luat în calcul construirea unei centuri ocolitoare pentru a rezolva problema traficului din localitate. Varianta de ocolire Vernești se va desprinde din DN10, la sud de comuna Vernești și va traversa printr-o structură tip viaduct atât drumul național 10, cât și magistrala de cale ferată 504. #image_title Deputatul Romeo Lungu a explicat pe pagina sa personală de Facebook, motivele pentru care s-a luat în calcul o astfel de variantă, dar și detalii tehnice despre traseul pe care...

Citeste mai mult

Spitalul orășenesc Nehoiu intră în reabilitare prin PNRR

Veste bună pentru zeci de mii de buzoieni. Spitalul Orășenesc Nehoiu va intra în reabilitare. Obiectivul „Reabilitare moderată spital orășenesc Nehoiu” a fost cuprins în Programul Național de Redresare și Reziliență, runda a 2-a și va demara chiar începând cu anul viitor. Valoarea totală a proiectului este de 24.399.348,2 lei. Proiectul se află în faza de semnare a contractului privind elaborarea documentației DALI, urmând ca la începutul anului 2023 să se desfășoare procedura de licitație pentru proiectare și execuție. Peste 50.000 de oameni din zonă vor beneficia de investițiile din PNRR,...

Citeste mai mult
Page 1 of 3 1 2 3