vineri, 24 mai, 2024

VIDEO Protest al sindicaliștilor din unitățile medicale, în fața Prefecturii Buzău

O sută de sindicaliști din unitățile sanitare și de asistență socială buzoiene au pichetat Instituția Prefectului, între orele 12.00 și 13.00. Aceștia și-au strigat nemulțumirea față de intenția guvernanților de a îngheța salariile bugetarilor la nivelul datei de 31 decembrie 2020. Mitingul de la Buzău s-a desfășurat cu respectarea tuturor normelor de protecție sanitară. O sută de persoane au participat la acțiune, aceasta fiind limita maximă admisă pentru o astfel de adunare publică, în contextul pandemiei. „Numărul celor care au dorit să participe a fost mult mai mare. Din păcate, a...

Citeste mai mult

Adina Moiseanu va conduce Prefectura Buzău până când Executivul va numi un nou prefect

Schimbări peste schimbări, la vârful Prefecturii Buzău. Subprefectul Adina Moiseanu a preluat preorogativele de prefect al județului Buzău după demisia lui Leonard Dimian, și nu Vasile Alecu, așa cum, ieri, în jurul prânzului, anunțase Instituția Prefectului, printr-un comunicat de presă. Astfel, prin ordin de ministru, Adina Moiseanu este începând de joi subprefect cu atribuții de prefect și va conduce instituția până când Executivul va delega un nou prefect de Buzău. Adina Claudia Moiseanu este funcționar public și vine din sistemul de finanțe, fiind de profesie jurist. Are 44 de ani, este...

Citeste mai mult

Şedinţă la Prefectură, pentru a decide soartea pieţelor din Buzău. Ce măsuri au fost luate

Într-o ședință a conducerii Prefecturii cu mai mulți primari din județul Buzău au fost găsite soluții pentru menținerea în funcțiune a piețelor agroalimentare. De luni, în urma unor modificări, vor putea funcționa toate piețele din municipiile Buzău și Râmnicu Sărat. Luni intră în vigoare măsura suspendării activității piețelor agroalimentare în spații închise, a târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte, volante și a talciocurilor. Hotărârea permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară. În urma discuțiilor purtate la nivelul Instituției Prefectului, s-a dispus ca...

Citeste mai mult

Autoritățile Buzăului decid luni dacă limitează programul teraselor și sălilor de jocuri de noroc

Nemulțumit de eficiența măsurilor pentru limitarea răspândirii noului Coronavirus, prefectul județului Buzău i-a convocat în ședință pe șefii structurilor și instituțiilor implicate în gestionarea crizei SARS-CoV-2. Autoritățile se întrunesc din nou, luni, când ar putea decide închiderea teraselor la ora 23.00. Prefectul Leonard Dimian a cerut intensificarea acțiunilor de control și, mai ales, aplicarea fără reținere a sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare pentru nerespectarea măsurilor speciale luate pentru limitarea răspândirii noului Coronavirus. În timpul ședinței, șeful de la Casa Albă și-a arătat nemulțumirea față de nivelul sancțiunilor dispuse celor care...

Citeste mai mult

VIDEO Dezastrul ecologic de la Râmnicu Sărat, anchetat de autorităţi

Dezastrul ecologic descoperit de polițiști și inspectorii DSVSA la Râmnicu Sărat face, în prezent, obiectul unei anchete care va stabili proveniența resturilor animaliere depozitate ilegal și cine se face vinovat de acest dezastru ecologic. Resturi de animale au fost depozitate ilegal pe un teren din apropierea unui abator. Autoritățile au dat curs mai multor sesizări din partea cetățenilor care locuiesc în Râmnicu Sărat și care reclamau mirosuri greu de suportat, precum și depozite de resturi animaliere în apropierea unui abator de pe raza municipiului. Potrivit prefectului Leonard Dimian, aspectele semnalate de...

Citeste mai mult

Accesul pacienților în Policlinica Titulescu, numai cu programare telefonică

În urma mai multor sesizări de la cetățeni care reclamă aglomerația din ultima vreme, care pune în pericol sănătatea publică, inspectori din cadrul DSP Buzău au desfășurat un control la Policlinica Nicolae Titulescu. Autoritățile au stabilit un set de măsuri care trebuie puse în aplicare imediat. În urma aspectelor semnalate de cetățeni și pe fondul creșterii numărului de cazuri de infectare cu noul Coronavirus, prefectul județului a convocat conducerea Direcției de Sănătate Publică pentru a trasa măsuri de urgență astfel încât să fie respectate toate normele stabilite de autorități pe perioada...

Citeste mai mult

VIDEO Prefectul județului Buzău, de 1 Mai: De data aceasta, grătarul îl facem acasă, în familie

Prefectul județului Buzău a transmis un mesaj prin care îndeamnă cetățenii ca de 1 Mai să respecte în continuare restricțiile impuse prin Ordonanțele Militare, să păstreze distanțarea socială și să evite aglomerațiile. Prefectul Leonard Dimian spune că încercarea prin care trecem ne afectează pe toţi şi ”putem ieși cu bine doar dacă respectăm regulile și dacă vom acționa, în continuare, împreună”. ”Mâine este 1 Mai, iar anul acesta toţi trebuie să abordăm diferit această zi, să nu uităm de prevederile Ordonanţelor Militare şi să rămânem acasă. Păstrăm distanțarea socială, evităm aglomerațiile...

Citeste mai mult

Prefectura Buzău trimite echipe de specialiști să verifice pagubele produse de secetă

Membrii Grupului de suport tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de fenomene meteorologice periculoase au decis ca 6 echipe de specialiști să plece de joi în teren pentru a constata pagubele suferite de fermieri din cauza secetei pedologice. “Am solicitat membrilor Grupului tehnic pentru gestionarea situațiilor de urgență ca toate verificările din teren să se desfășoare obiectiv, conform calendarului stabilit, fără a se ține cont de criterii politice și fără excluderea suprafețelor mici, fiindcă fiecare fermier trebuie ajutat. Îmi doresc în acest fel să avem o imagine clară a situației...

Citeste mai mult

Recomandări pentru buzoienii care au nevoie de pașapoarte în următoarea perioadă

Având în vedere evoluția situației epidemiologice de pe teritoriul României, în cadrul Serviciului Public Comunitar de Pașapoarte Buzău, activitatea de preluare a cererilor pentru eliberarea pașapoartelor simple electronice, respectiv a pașapoartelor simple temporare, se va realiza numai pentru persoanele care prezintă documente din care rezultă necesitatea unor călătorii care se vor efectua în cel mult 30 de zile de la momentul înregistrării cererii, exclusiv pe baza programărilor online. Recomandăm cetățenilor ca, anterior efectuării programării on-line, să transmită la căsuța de e-mail pasapoarte-bz@mai.gov.ro documentele din care rezultă necesitatea unor călătorii care se...

Citeste mai mult

Carmen Ichim nu mai este prefectul județului Buzău. Care sunt realizările din mandatul său

Proiectul privind încetarea exercitării mandatului a fost adoptat de Guvern în ședința de marți după-amiază. Carmen Ichim avea informații certe încă de ieri că va fi schimbată, motiv pentru care a organizat o întâlnire de rămas bun cu toți șefii instituțiilor deconcentrate. Ea se va întoarce la conducerea Gărzii de Mediu Buzău, post suspendat în perioada activității sale la prefectură. Carmen Ichim va intra în politică, de anul viitor, cel mai probabil în PSD. În lista proiectelor adoptate ieri de Guvern nu se regăsește însă și un proiect de numire al...

Citeste mai mult
Page 2 of 7 1 2 3 7