Acasa » porumb
Aproape o tonă de porumb a fost cules de hoți din lanul unei societăți comerciale, înainte să fie depistați de Poliție. Oamenii legii au surprins patru persoane cu vârste cuprinse între 35 şi 47 de ani, din Puieşti, care încărcau porumb ştiuleţi, de pe teren ce aparţine unei societăţi comerciale. La faţa locului au fost găsite şi două atelaje cu care se deplasau cele patru persoane iar din verificări a rezultat că până la momentul depistării reuşiseră să încarce aproximativ 800 kilograme de porumb ştiuleţi. Întreaga cantitate a fost recuperată şi...
Citeste mai multUn TIR care transporta porumb a fost găsit de polițiști, duminică dimineață, răsturnat în afara părții carosabile pe DN2 E85 la Căldărușanca. Ulterior, șoferul TIR-ului a fost găsit, decedat, sub încărcătură. Ar fi plecat cu încărcătura din Iași, cu destinația Sinești. Din primele verificări făcute la fața locului, TIR-ul care se deplasa din direcția Buzău spre Ialomița, ar fi pătruns pe contrasens apoi s-a răsturnat în afara carosabilului, pe partea stângă. După ce a fost ridicată mașina, șoferul, un tulcean de 34 de ani, a fost găsit, decedat, sub încărcătură. Ar...
Citeste mai multUn bărbat din Poșta Câlnău este cercetat de poliţişti pentru furt de produse agricole. El a fost prins în timp ce transporta porumb recoltat de pe proprietatea unui sătean din Măcrina. După ce au fost recoltate de hoț, cerealele au ajuns în posesia păgubitului. La data de 13 ianuarie, poliţişti din cadrul Secţiei de poliţie rurală Râmnicelu, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Măcrina, au depistat un bărbat în vârstă de 47 de ani, din Poşta Câlnău, bănuit de furt. În urma verificărilor efectuate...
Citeste mai multCultivatorii de porumb riscă să se aleagă în această perioadă cu pagube, dacă nu asigură paza lanurilor, 24 de ore din 24. Ştiuleţii sunt în această perioadă pe lista bunurilor vânate de infractori. Zilele trecute, în Buzău, oamenii legii au prins patru persoane care se aprovizionau cu porumb din proprietăţile altora. Polițiști din cadrul Secției de poliție rurală Costești au indentificat principalii bănuiți de comiterea unor furturi de sezon. Din cercetări a reieșit faptul că în noaptea de 31 august spre 1 septembrie, patru persoane din localitatea Smeeni, cu vârste cuprinse...
Citeste mai multPompierii buzoieni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un lan de porumb, lângă orașul Pogoanele, în zona fostului IAS. Există riscul ca flăcările să se extindă, zece hectare de teren având încă porumb nerecoltat. Pompierii acționează cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și trei tractoare, alături de voluntari de la Serviciul de Urgență Pogoanele.
Citeste mai mult