joi, 18 aprilie, 2024

Cea mai amplă dezbatere asupra proiectelor Legilor Educației s-a desfășurat la Buzău

Vineri, 31 martie 2023, în Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, în prezența a peste 400 de persoane, reprezentanți ai tuturor actorilor implicați în procesul de învățământ, s-a desfășurat, la inițiativa Inspectoratului Școlar Județean din județul nostru, cea mai amplă dezbatere a proiectelor Legilor Educației (învățământul preuniversitar și învățământul universitar). Această inițiativă vine să aducă o contribuție necesară la îmbunătățirea celor două proiecte de lege, esențiale pentru întreaga societate, care, odată intrate în procedură de analiză și adoptare de urgență în Parlament, au nevoie de îmbunătățiri semnificative pentru a răspunde cu...

Citeste mai mult

PSD a finalizat consultările publice asupra legilor Educației

Consultările publice inițiate de PSD în urmă cu trei săptămâni cu privire la proiectele legilor Educației, legea învățământului preuniversitar și legea învățământului universitar, au ajuns la final. Întâlnirile cu actorii interesați din domeniu au fost organizate atât în sala grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților, cât și în țară, la Craiova, Deva, Reghin, Bistrița, Iași, Galați, Târgoviște și Buzău, pentru a oferi ocazia cât mai multor reprezentanți ai societății civile și instituțiilor din diferite regiuni să își exprime opinia. Profesorul Laurențiu Țepeluș, deputat social-democrat buzoian și secretar al Comisiei pentru...

Citeste mai mult

Laurențiu Țepeluș, PSD: „Legile educației trebuie adoptate după o dezbatere în care este implicată întreaga societate”

"Legile Educației sunt, și nu cred că sunt subiectiv când spun asta, printre cele mai importante, dacă nu chiar pe primul loc, legi ale României." transmite deputatul PSD Laurențiu Țepeluș, într-o postare pe social media. Parlamentarul buzoian este de părere că proiectele noilor legi ale educației trebuie dezbătute și adaptate în așa fel încât să răspundă nevoilor reale din învățământ. "De aceea, trebuie dezbătute, adaptate și adoptate pentru ca ele să răspundă nevoilor reale din educație, să nu mai fie nevoie de sute de modificări. PSD are următoarele obiective esențiale, strategice,...

Citeste mai mult

Centru de educație pentru sănătate, inaugurat în Simileasca

Zi specială pentru comunitatea romă din cartierul buzoian Simileasca! Începând de astăzi, într-un imobil pus la dispoziție de Primăria Buzău, funcționează un centru de educație pentru sănătate. Este vorba despre un proiect cu bani europeni, prin Programul Erasmus +, derulat la nivel local de organizația non-guvernamentală „Vox Civica”, în parteneriat cu Primăria Buzău. La inaugurarea centrului au participat reprezentanți ai municipalității buzoiene, autorități din domeniul sanitar și al asistenței sociale, dar și lideri informali ai comunității rome din țara noastră, dar și din alte cinci țări din sud-estul Europei. În acest...

Citeste mai mult

Primăria Municipiului Buzău și editura Art Klett lansează programul pilot „Viitorul digital”, pentru dezvoltarea abilităților digitale ale profesorilor de clasă pregătitoare

Primăria Municipiului Buzău, în parteneriat cu editura Art Klett, demarează programul-pilot „Viitorul digital”, care vizează dezvoltarea abilităților digitale ale profesorilor de clasă pregătitoare din două școli buzoiene. Programul se va desfășura pe parcursul întregului an școlar 2022-2023 și urmărește îmbunătățirea abilităților de predare integrată print-digital, astfel încât aceasta să poată fi extinsă la cererea profesorilor și în alte școli din orașul Buzău, în beneficiul cât mai multor elevi. „Viitorul digital se construiește încă din clasa pregătitoare. Primăria Municipiului Buzău a înțeles cât de importantă este găsirea celor mai adecvate metode pedagogice...

Citeste mai mult

Scoala primara poate fi definita ca una din cele mai importante etape ale vietii

Profesorii sunt imaginea absoluta a educatiei. Un copil face pasi mici, tinandu-si parintii de maini pentru a infrunta poarta mare si indrazneata a scolii primare. Invatamantul primar guverneaza calea catre lumea educationala actuala. Scoala este locul in care invatam ce si cum este viata. In plus, scoala primara construieste cadrul de baza al viitorului copilului tau. Dar de ce este scoala primara cea mai importanta faza a vietii unui copil? Este cel mai semnificativ? Raspunsul este da! Scolile primare ghideaza un copil cums a devina oameni mai buni in ziua de...

Citeste mai mult
Page 1 of 4 1 2 4