Pandemia de COVID-19 reprezintă o perioadă grea, atât pentru sectorul economic, cât și pentru educație. Fără un sprijin real din partea statului, IMM-urile au ajuns în impas. Și activitatea școlară a fost afectată serios, profesorii și elevii fiind puși în fața unei noi provocări, aceea de a trece brusc la un învățământ 100% online. Astfel, în multe domenii continuarea activității depinde de posibilele măsuri de sprijin financiar din partea Guvernului. Este și motivul pentru care deputatul social democrat buzoian, Romeo Daniel Lungu, a transmis în această săptămână două întrebări parlamentare către...
Citeste mai multSoluții la criza generată de COVID-19 vin din testarea în masă a populației, nicidecum din închiderea piețelor. Aceasta este ideea avansată de un candidat pentru Senatul României, din partea PRO România Buzău. Prezent la o dezbatere electorala, deputatul Gabriel Petrea a declarat că testarea în masă a populației trebuie demarată cât mai repede. ”Eu cred că dacă ne mobilizăm o săptămână, putem testa toată populația și știm unde suntem. În momentul de față avem niște cifre care sunt false. Spunem că sunt o mie de îmbolnăviri în București pe zi și...
Citeste mai multCamera Deputaților a adoptat proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.43/2020 pentru aprobarea unor măsuri de sprijin decontate din fonduri europene, ca urmare a răspândirii coronavirusului COVID-19, pe perioada stării de urgență. Ordonanța de urgență a Guvernului prevede acordarea unui stimulent de risc în cuantum de 2.500 lei brut pe lună pentru personalul medico-sanitar și personalul paramedical, implicat direct în transportul, echiparea, evaluarea, diagnosticarea și tratamentul pacienților infectați cu COVID-19, pe perioada stării de urgență, din fondul de salarii al unității angajatoare, prin transferuri din bugetul Fondului...
Citeste mai multNutriția este o componentă esențială a managementului bolilor. Organizația Mondială a Sănătății accentuează faptul că pentru o sănătate bună este nevoie de o nutriție bună, iar numeroase studii arată că dieta afectează în mod semnificativ starea de sănătate. În situația de acum, în care ne confruntăm cu o criză medicală fără precedent în trecutul recent, amenințarea pe care o reprezintă coronavirusul SARS-CoV-2 trebuie tratată cu seriozitate și măsuri prin care să se asigure cele mai bune șanse de supraviețuire și recuperare pacienților, inclusiv în ceea ce privește hrana. În România, la...
Citeste mai multGuvernul PNL a anunțat că-și va angaja răspunderea pentru schimbarea legislației electorale în cazul alegerilor locale, chiar dacă acest lucru contravine recomandărilor Curții Constituționale a României și ale Comisiei de la Veneția. „Din primul moment în care au ajuns la guvernare, liberalii s-au preocupat să-și satisfacă interesele de partid, în timp ce țara a rămas neadministrată. Dacă ne uităm la radiografia României din momentul de față, vedem cum pensionarii își așteaptă pensiile întârziate și se gândesc cu teamă că acestea nu vor mai crește conform calendarului stabilit de PSD, bugetarii așteaptă...
Citeste mai mult,,Guvernul <Amână tot>“ se opune dublării alocațiilor, demonstrând că interesul românilor nu se numără printre prioritățile Partidului Național Liberal, precizează într-un comunicat de presă, deputatul social-democrat de Buzău Ionela Dobrică. Deputatul buzoian reamintește faptul că, în februarie 2019, Partidul Național Liberal a cerut dublarea alocațiilor, iar Partidul Social Democrat a găsit soluții în acest sens. Ionela Dobrică precizează că în luna decembrie, înțelegând nevoile pe care le au copiii din țara noastră, PSD a avut inițiativa de a dubla din nou alocațiile, doar că de această dată ,,PNL s-a opus într-un...
Citeste mai mult