duminică, 8 septembrie, 2024

Constantin Boșcodeală a obținut o amânare a procesului în dosarul „Orizont”

Judecătorii Tribunalului Dâmboviţa au decis, în ședința de luni, să acorde un nou termen în dosarul în care, fostul edil al Buzăului, Constantin Boșcodeală este judecat pentru abuz în serviciu. Fostul primar se va prezenta iar în fața magistraților Tribunalului Dâmboviţa pe 26 septembrie. Magistrații au mai dat câteva termene pentru desemnarea unui expert. Până la data de 26 septembrie, ei vor să aibă pe masă expertiza bunurilor imobile. De altfel, expertul a fost amendat de către instanţă cu 4.000 de lei, după ce anterior mai primise o amendă de 1.000...

Citeste mai mult

O nouă amânare în dosarul „Orizont”, în care Constantin Boşcodeală este judecat pentru abuz în serviciu

Tribunalul Dâmboviţa a decis acordarea unui nou termen, pe 20 mai, în dosarul fostului primar al municipiului Buzău Constantin Boşcodeală, trimis în judecată pentru abuz în serviciu. El este acuzat că a preluat nelegal un teren de 33 de hectare de la Staţiunea de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, cauzând un prejudiciu de peste 24 milioane de lei. Procesul primeşte amânări repetate pentru că nu s-a găsit o persoană care să efectueze expertiza agricolă. La ultimul termen, expertul desemnat a anunţat că nu o poate realiza din motive medicale. Până în prezent,...

Citeste mai mult