Gloria Buzău s-a apropiat la doar un punct de play-off după ce a remizat la Clinceni

Gloria Buzău s-a apropiat doar la un singur punct de play-off. În cadrul etapei cu numărul 25 a Ligii a doua la fotbal, gruparea buzoiană a terminat la egalitate, scor 2 – 2, partida disputată în deplasare cu formaţia FC Clinceni. Golurile buzoienilor au fost marcate de Burlacu şi Bobe, în minutele 59, respectiv 80. Pentru FC Clinceni, ambele reuşite au purtat semnătura armeanului Arman Karamyan.

În urma acestei partide, Gloria Buzău a acumulat 25 de puncte, cu unul mai puţin decât SC Bacău, grupare care a pierdut disputa cu formaţia Unirea Slobozia, scor 0 – 2. În celelalte partide din seria I a Ligii a doua la fotbal s-au înregistrat următoarele rezultate: Rapid Bucureşti – Rapid CFR Suceava 5 – 1, CSMS Iaşi – ACS Berceni 4 – 1, Farul Constanţa – Dunărea Galaţi 0 – 2 şi CF Brăila – Unirea Tărlungeni 1 – 0. Etapa viitoare, sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 11, Gloria Buzău va juca pe teren propriu cu formaţia CSMS Iaşi, în timp ce SC Bacău va evolua pe teren propriu în faţa echipei CF Brăila.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI