VIDEO Găștile de cartier, potolite cu mătura

A sosit vacanța și odată cu ea au apărut şi grupurile de tineri care îşi petrec serile în zona parcurilor şi blocurilor din municipiu. Puștii din găștile de cartier fac galăgie şi îi deranjează pe locatari, iar alţii fac mizerie acolo unde își dau întâlnire. Surprinși de polițiștii locali, adolescenții au primit amenzi dar și pedeapsa de a mătura cojile de semințe și ambalajele din jurul lor.

Odată cu vacanța, tot mai multe grupuri de tineri apar în zonele parcurilor, ori în cartiere. De multe ori, aceştia fac gălăgie şi mizerie în locurile în care se întâlnesc, spre nemulţumirea locatarilor din zonă. Poliţiştii locali au acţionat noaptea trecută pentru a-i identifica pe aceşti tineri.

În unele dintre cazuri, unde s-a constatat că tinerii au făcut mizerie, au fost obligaţi de poliţişti să cureţe. Nu puţine au fost situaţiile în care tinerii, înarmaţi cu mături, au strâns cojile de seminţe, ori ambalajele aruncate la întâmplare.

Poliţiştii locali dau asigurări că vor continua seria acestor acţiuni pentru descurajarea celor care deranjează liniştea şi ordinea publică.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI