VIDEO Peste 200 de dansatori au participat la parada portului popular din stațiunea Sărata Monteoru

Cea de-a opta ediție a Serbărilor stațiunii buzoiene Sărata Monteoru a culminat, duminică dimineață, cu parada portului popular, care a fost deschisă de trăsuri, șarete și mașini de epocă și acompaniată de fanfara Diviziei a doua „Getica”.

Timp de două zile, în perioada 22-23 iulie, în stațiunea balneoclimaterică Sărata Monteoru din județul Buzău a avut loc a VIII-a serbare a zilelor stațiunii, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Buzău.

„Sărbătoarea a oferit celor peste 5.000 de turiști două zile de spectacole, tradiții și evenimente sportive organizate pe parcursul a două zile. Totodată, au fost marcați 507 ani de la prima atestare documentară a zonei, 132 de la înființarea comunei Monteoru, 122 de ani de la înființarea Stațiunii Balneare Monteoru și 92 de ani de funcționare a Minei de Petrol”, a declarat primarul comunei Merei, Ștefan Chircă.

Potrivit sursei citate, pe parcursul celor două zile au avut loc concerte de muzică populară și ușoară, demonstrații canine organizate de Jandarmerie, concert de fanfară susținut de Fanfara Diviziei 2 Getica, dar și o paradă cu mașini de epocă, trăsuri și dansatori îmbrăcați în costume populare.

„Un loc aparte a reprezentat parada portului popular la care au participat peste 200 de dansatori-copii îmbrăcați în costume populare din localități de tradiție folclorică din județul Buzău, Gura Teghii, Siriu, Florica, Merei și altele”, a mai declarat sursa citată.

Parada portului popular din stațiunea Sărata Monteoru

Posted by Stiri de Buzau on 24 Iulie 2017

Fii Reporter