De sâmbătă, peste zece mii de familii din Buzău rămân fără apă caldă

Buzoienii racordați la sistemul centralizat de încălzire și de furnizare a apei calde nu vor mai beneficia de acest din urmă serviciu, începând de sâmbătă. Asta, după ce Ecogen nu va mai livra agentul termic necesar către Regia Autonomă Municipală.

Printr-un comunicat de presă, conducerea RAM afirmă că situația ar putea dura doar până la finele acestei luni, când va fi pus în funcțiune cazanul de la Punctul Termic 4 din cartierul Dorobanți.

”Toate demersurile legale întreprinse astfel încât acest eveniment nedorit să nu se mai repete, a lăsat <rece> producatorul de energie termică. După cum v-am adus la cunoștință, RAM Buzău este cu plățile la zi și toate clauzele contractuale respectate”, se arată în comunicatul RAM Buzău.

Vor fi afectate aproximativ 10.000 de apartamente şi 40 de instituţii publice din municipiul Buzău, racordate la reţeaua de termoficare a oraşului.

În prezent, sunt în curs de finalizare lucrările de montare și punere în funcțiune a unui cazan de 10 Gcal la PT4 – Dorobanți, care va asigura furnizarea apei calde în municipiu, iar data estimată pentru terminarea lucrărilor este 26 august 2019.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI