Câți mistreți vor fi vânați în județul Buzău, în lupta împotriva pestei porcine africane

Acţiunea de recoltare a porcilor mistreţi a început deja în judeţele în care s-a înregistrat boala, iar în Buzău mistreţii sunt atent monitorizaţi şi se lucrează deja la un plan de recoltare. Potrivit unui reprezentant al Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Buzău, peste 800 de porci trebuie recoltați.

Mistreţul este printre principalii vectori în răspândirea pestei porcine africane în întreaga Europă, spun specialiştii. Pentru că în prezent nu există vaccin împotriva virusului pestei porcine africane, acţiunea de recoltare a porcilor mistreţi a început deja în judeţele în care s-a înregistrat pesta porcină.

În Buzău, mistreţii sunt atent monitorizaţi şi se lucrează deja la un plan de recoltare, aplicabil în următoarele luni. Gestionarii fondurilor de vânătoare lucrează la un plan de recoltare. Potrivit lui Alin Ilie, inginer în cadrul Asociaţiei Judeţene a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Buzău, efectivul de porci ce trebuie recoltat pe raza judeţul Buzău este de 845.

Acesta spune dă s-au recoltat 11 exemplare până în prezent. ”Cei mai mulţi porci mistreţi sunt în zonele de munte, cum ar fi Aldeni sau Beceni. Acolo, avem cel mai mare efectiv de mistreţi din judeţ“ mai spune Alin Ilie.

În schimb, reprezentanţii Societăţii Ornitologice Române avertizează că măsura împuşcării mistreţilor în număr mai mare, în cazul în care va fi şi aplicată, este în contradicţie cu recomandările Uniunii Europene pentru combaterea pestei porcine.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI