VIDEO Secția Pediatrie a spitalului Nehoiu va fi închisă. Vestea bulversează cadrele medicale și miile de pacienți

Gabriela Angelescu are 67 de ani. Este medic pediatru pensionar, dar are derogare să mai profeseze la Spitalul din Nehoiu unde nu există nici un alt medic de specialitate în secţia pentru copii. Acum, a anunţat că înainte de sărbători îşi ia concediu, apoi se retrage. Vestea a bulversat întregul personal al spitalului și mai ales pe angajatele secției pediatrie.

Legea spune că secția unui spital nu poate funcționa fără un medic specialist. Altfel spus, pediatria va fi închisă temporar, dacă medicul nu va reveni la serviciu.

Soarta a cinci asistente, patru infirmiere și trei îngrijitoare depinde de o decizie a medicului pediatru. ”Speram să ies la pensie, după 35 de ani de muncă. Sperăm totuși la o minune”, spune prinre lacrimi infirmiera Maria Pascu.

Vestea plecării medicului pediatru și a închiderii secției s-a răspândit rapid și printre femeile internate cu copiii în spitalul din Nehoiu. ”Sunt mii de persoane în această zonă, mulți copii mici. Va fi o mare problemă dacă nu vom mai avea unde să ne tratăm copilașii. Până la Buzău sunt 70 de kilometri”, spune o mămică.

Directorul Spitalului din Nehoiu, medicul Sergiu Remisovschi, spune că deocamdată este sigur că activitatea Secţiei de Pediatrie din cadrul unităţii medicale pe care o conduce va fi suspendată din 14 până pe 31 decembrie, cât durează concediul de odihnă al doctoriței Angelescu.

În această perioadă, micii pacienţi vor fi redirecţionaţi către spitalul din Buzău, aflat la peste 70 de kilometri distanță, iar urgenţele vor fi tratate de medicul de gardă de la secţia Interne.

Mai grav va fi dacă unicul medic pediatru va părăsi definitiv spitalul. Managerul unității medicale are o propunere de moment, aceea ca medicul neonatolog să preia şi cazurile de la pediatrie până cand se va gasi un nou medic specialist.

Secţia de Pediatrie a Spitalului din Nehoiu ar trebui să funcţioneze cu doi doctori, aici fiind între 40 şi 60 de internări într-o lună. Unitatea medicală deservește aproximativ 50 de mii de persoane din 11 localități de pe Valea Buzăului. Din cele 25 de posturi de medici specialiști și primari, sunt ocupate doar 16.

Fii Reporter