VIDEO Cadou de la autoritățile Buzăului pentru frații de peste Prut. Consiliul Județean a donat aparatură medicală celui mai mare spital din Soroca

Donația a fost făcută zilele trecute de către președintele Consiliului Județean Buzău, Petre Emanoil Neagu, care s-a întâlnit cu omologul său moldovean și cu cadre medicale ale spitalului. Conducerea județului Buzău anunță că va sprijini în continuare cea mai mare unitate medicală din Soroca.

Trei incubatoare și trei injectomate, necesare asigurării unui mediu potrivit și tratamentului nou-născuților, au fost donate, vineri, de administrația județeană buzoiană medicilor din Spitalul Raional Soroca, Republica Moldova. Aparatura medicală donată nu este chiar nouă. Ea provine de la vechea maternitate, astăzi în proces de demolare, însă a fost achiziționată de curând și se prezintă în stare foarte bună de funcționare.

Pe lângă această donație de aparatură medicală, președintele Consiliului Județean Buzău a promis că, pe viitor, va sprijini și financiar Spitalul Raional din Soroca. În bugetul judetului din 2018, va fi cuprinsă și o sumă care va fi acordată unității medicale din orașul Soroca, pentru lucrari de modernizare.

Județul Buzău și Raionul Soroca din Republica Modova sunt înfrățite, între cele două unități administrativ-teritoriale existând de mai mult timp relații de prietenie, schimburi de experiență, întâlniri culturale și vizite de documentare.

Sursa video: Ziarul Nostru Soroca

Comentarii

comentarii

Fii Reporter