VIDEO Atenție la arșiță! Ambulanța a fost solicitată să preia un pasager dintr-o mașină parcată la Arhiepiscopie

Canicula își face simțită prezența cu fiecare zi care trece. În această după-amiază, termometrul din rondul de la Arhiepiscopie arăta 41 de grade Celsius, temperatură care poate afecta până și pe cei mai sănătoși dintre noi. Ambulanța a fost solicitată chiar în această zonă pentru a prelua un bărbat care leșinase în autoturismul parcat într-o zonă expusă la soare.

Meteorologii anunță vreme caniculară în Muntenia și Moldova în această săptămână, nopți tropicale în Dobrogea și valori termice mult mai ridicate decât cele obișnuite în această perioadă la munte, potrivit estimării evoluției valorilor termice și a precipitațiilor în intervalul 20 iunie – 3 iulie.

În Muntenia, în cea mai mare parte a regiunii, vremea va fi caniculară până la sfârșitul primei săptămâni de prognoză. Disconfortul termic va fi accentuat, mai ales în orele amiezii, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile minime, de 19…20 de grade, în medie, vor fi mai ridicate decât cele normale în această perioadă.

Din 27 iunie vremea se mai răcorește, dar mediile maximelor diurne se vor situa, în continuare, peste 30 de grade, în timp ce minimele nocturne vor fi în jurul a 18 grade. Probabilitatea de apariție a averselor, slabe cantitativ, însoțite și de descărcări electrice va fi mai mare în zilele de 23, 24, 26 și 27 iunie.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI