Surmenajul i-a grăbit moartea Ancăi Marinescu. Asta cred colegii medicului urgentist care a suferit marți un infarct miocardic

Decesul fulgerător al medicului Anca Marinescu a întristat un număr foarte mare de oameni, cadre medicale și pacienți deopotrivă. Avea 52 de ani și a murit, marți, în urma unui infarct miocardic. Muncea extrem de mult și oboseala, cred colegii doctoriței, i-au grăbit sfârșitul. Avea opt gărzi pe lună la UPU și făcea naveta între dispensarele comunale din Vernești, Scutelnici și Padina.

Anca Marinescu efectua gărzi în UPU Buzău din 2008. Erau luni când opta pentru opt, chiar zece gărzi. După aceste nopți de lucru în spital, extrem de epuizante fizic și mai ales psihic, mergea la cabinetele sale din Scutelnici și Padina, apoi la Centrul de permanență de la Vernești. Doctorița Marinescu avea patru, cinci puncte în care lucra continuu.

”Făcea ca noi ceilalți chiar și opt, uneori zece gărzi într-o lună, ceea ce este foarte mult, în condițiile în care din cauza crizei de medici de la urgențe, singur fiind, trebuie să consulți peste 70 de oameni. Este o răspundere extrem de mare, mai ales că ai și presiunea aparținătorilor. Nu ai cum să nu obosești după o noapte la UPU. Ultima gardă din aprilie a făcut-o singură și i-am zis că e prea mult. Te încarci foarte mult negativ, pentru că este o tensiune continuă, muncind cu oameni bolnavi, răniți.Mai avea și deplasările la Vernești, Scutelnici și Padina”, spune medicul Angela Mazdrag, președintele Colegiului Medicilor de Familie din Buzău.

Colegii Ancăi Marinescu spun despre doctoriță că pusese prea multă pasiune în această meserie și de aceea muncea uneori fără măsură. ”Nu era obligată să facă atâtea gărzi, opt, zece, însă doamna doctor era cea care își alegea. Pentru luna viitoare își pusese opt gărzi deși spunea la un moment dat că nu le face pe toate. În plus, făcea gărzi și la Vernești, plus medic de familie. Toată ziua muncea însă o făcea din plăcere”, declară Adrian Zoican, șeful UPU Buzău.

Ieri, în jurul orei 14.50, Anca Marinescu s-a prăbuşit în timp ce se afla acasă, împreună cu o cumnată, aceasta fiind și cea care a sunat după ajutor. Primul apel la SAJ Buzău a fost la 14.58, două maşini, una cu medic, fiind direcţionate către domiciliul doctoriţei. Ulterior a ajuns acasă la victimă şi medicul Adrian Zoican, şeful UPU Buzău, pentru a încerca resuscitarea doctoriţei Marinescu. Pacienta a fost transportată la Spitalul Judeţean Buzău unde, în jurul orei 17.00, a decedat.

Anca Marinescu a fost medic de familie în Scutelnici şi Padina și avea competenţe pe urgenţă. Spitalul Județean a anunțat decesul doctoriței pe site-ul său. ”În aceste clipe de tristețe și grea încercare, suntem alături de familie și le transmitem sincere condoleanțe!”, a scris consuderea SJU Buzău.

Trupul neînsuflețit al medicului Anca Marinescu a fost depus miercuri, pentru aproximativ o oră, în holul Spitalului Județean pentru ca toți cei care i-au fost colegi să-și poată lua rămas bun. Ea va fi înmormântată în București.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI