Statistică îngrijorătoare: 10 la sută din numărul buzoiencelor testate, suspecte de cancer de col uterin

La jumătatea lunii iunie, cu o întârziere de nouă luni faţă de alte judeţe, s-a lansat şi în judeţul Buzău campania de depistare a cancerului de col uterin. Aproape 400 de femei din judeţul Buzău au făcut analizele: în cazul a mai bine de 10 la sută, rezultatele au ieşit pozitive, fiind suspecte de cancer de col uterin. Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică Buzău, instituţuia care coordonează în judeţ această campanie, concluziile investigaţiilor de până acum arată că din 370 de femei care au trecut pe la medicii de la Spitalul Judeţean Buzău şi Spitalul Municipal Rm. Sărat, dar şi pe la laboratoare specializate, 41 dintre ele au primit vestea că sunt expuse riscului de cancer de col uterin.

Chiar dacă numărul rezultatelor pozitive este foarte mare, autorităţile sanitare se declară totuşi mulţumite de faptul că tot mai multe femei se prezintă la analize. Asta pentru că, descoperite la timp, aceste suspiciuni pot însemna şanse de sută la sută de a evita declanşarea cancerului.

Finanţarea obţinută la nivelul judeţului Buzău va acoperi costurile cu investigaţiile pentru depistarea cancerului de col uterin pentru aproximativ 1.000 de femei.

Prin programul naţional de screening, se pot testa gratuit persoanele de sex feminin cu vârsta cuprinsă între 25 şi 64 de ani, indiferent dacă sunt asigurate sau nu. Nu intră în program femeile care prezintă absenţa congenitală a colului uterin sau histerectomie totală pentru afecţiuni benigne şi cele cărora li s-a stabilit diagnosticul de cancer de col uterin sau alte forme de cancer genital.

Fii Reporter