Scopul pentru care Consiliul Județean a vândut terenul de sub Centrul de Dializă Buzău

Consiliul Județean Buzău apelează la soluții mai puțin obișnuite pentru a dota cu aparatură Spitalul Județean Buzău, instituție aflată în subordine.

Recent, printr-o rectificare bugetară, celui mai mare spital din județ i-a fost alocată suma de 232.736 de euro, bani obținuți prin vânzarea unui teren către compania care administrează Centrul de Nefrologie și Dializă din Buzău.

Compania respectivă deținea, din 2013, drept de concesiune pentru o perioadă de 49 de ani.

Dorința de achiziționare a terenului aflat în curtea spitalului județean a fost exprimată încă din anul 2014, însă conducerea Consiliului Județean a respins oferta, la vremea respectivă.

Administratorul centrului privat a revenit anul acesta cu o nouă solicitare de a cumpăra terenul pe care se află construită unitatea medicală, iar de această dată, administrația locală a fost de acord să vândă.

De aparatură nouă va beneficia, în principal, Secția Oftalmologie a Spitalului Județean Buzău.

Tot prin aceeași hotărâre adoptată în ședința de miercuri a CJ Buzău, bugetul spitalului a mai fost suplimentat cu 3.000 de lei, sumă care reprezintă o sponsorizare primită de la o societate comercială din domeniul medical pentru pregătirea profesională a personalului sanitar.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI