Rată mare de refuz la vaccinarea anti-COVID, printre angajații Spitalului Județean Buzău

Nici jumătate din angajații Spitalului Județean Buzău nu s-au vaccinat anti-COVID. Mai exact, dintre cei aproape 1.400 de angajați, mai puțin de 650 s-au imunizat.

În urma unui sondaj efectuat inițial în rândul angajaților atunci când s-a testat dorința de vaccinare, și-au exprimat acordul 550 de persoane.

Ulterior, interesul a scăzut, pentru ca în final să se vaccineze aproximativ 650 de angajați ai spitalului: medici, asistenți și personal TESA.

Reprezentanții Spitalului Județean Buzău se declară dezamăgiți de numărul mic al angajaților care s-au vaccinat până acum, cu atât mai mult cu cât acești oameni lucrează în prima linie, iar riscul de a contracta cororonavirusul este mare, indiferent de măsurile care se iau.

În județul Buzău, s-au vaccinat până acum peste 30.000 de persoane, circa 8.000 primind inclusiv rapelul. Buzoienii se mai pot programa doar într-un singur centru din municipi unde, în prezent, este folosit exclusiv serul AstraZeneca.

Este vorba despre centrul amenajat în clădirea de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu. Acolo, joi dimineață, potrivit situației prezentate pe platformă de programări, mai erau disponibile aproximativ 700 de locuri.

Fii Reporter