Peste 30 de noi îmbolnăviri, în județul Buzău, raportate în ultimele 24 de ore

Conform datelor Direcției de Sănătate Publică, în ultimele 24 de ore, în județul Buzău au mai fost confirmate 32 cazuri de infectare cu COVID-19. Patru pacienți au fost testați și diagnosticați în laboratoare private.

Pacienții nou confirmați au vârste cuprinse între 4 și 90 de ani și au fost internați la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat, cât și la Spitalul Județean de Urgență Buzău.

Se află în carantină instituționalizată 15 persoane, alte 658 sunt izolate la domiciliu.

În județul Buzău au fost confirmate 565 de cazuri de infectare cu Coronavirus, 313 de persoane fiind declarate vindecate și externate.

Fii Reporter