vineri, 29 martie, 2024

Medicii au părăsit unul câte unul secția UPU a Spitalului Județean Buzău

Medicii au părăsit unul câte unul secția UPU a Spitalului Județean Buzău

Facebook
Twitter
Email

Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău se confruntă, în această perioadă, cu o criză de medici. Trei dintre medicii de familie care activau la acest serviciu şi-au dat demisia. Conducerea Spitalului Judeţean, lipsită de soluţii, îi cere sprijinul lui Raed Arafat pentru a rezolva această situaţie. Medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului de Urgenţă Buzău nu mai vor nici în ruptul capului să completeze liniile de gardă. Astfel, în ultimele zile, trei dintre cei mai experimentaţi medici pe care îi are Spitalul Judeţean au renunţat să mai facă parte din această structură. Este vorba de medicii Angela Mazdrag, Anca Marinescu şi Gina Câmpeanu, fiecare invocând motive personale sau profesionale în luarea acestei decizii. „Abia astăzi (n.r. – luni, 1 iulie) am aflat şi eu că dr. Mazdrag a plecat fără vreo explicaţie. Pur şi simplu nu s-a mai prezentat la ultimele două gărzi. Dr. Marinescu şi dr. Câmpeanu au depus astăzi o notificare prin care anunţă că începând cu 1 iulie, încheie colaborarea cu UPU, respectiv cu Spitalul Judeţean de Urgenţă”, a precizat, citat de sănătateabuzoiană.ro, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău, dr. Marius Anastasiu.

Pus în faţa faptului împlinit, medicul Marius Anastasiu spune că deficitul de medici la UPU va fi greu de acoperit în momentul de faţă. Astfel, managerul spitalului îi va cere sprijinul dr. Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, pentru a-i trimite patru medici rezidenţi cu scopul de a completa linia de gărzi la UPU. „Avem patru medici care ar trebui să vină la post în octombrie şi l-am rugat pe dr. Raed Arafat să permită să vină mai devreme, să îşi termine la Buzău rezidenţiatul, ca să-i putem introduce în echipa de gardă”, a precizat, pentru aceeaşi sursă, medicul Marius Anastasiu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău.

O situaţie similară s-a petrecut anul trecut. Medicii Angela Mazdrag, Gina Câmpeanu şi Anca Marinescu, împreună cu şeful lor, medicul Bogdan Cojocaru, şi-au dat demisia după ce preşedintele CJ Buzău din acea perioadă, Victor Mocanu, a adus critici la adresa personalului de la secţia UPU a Spitalului Judeţean. La câteva zile după acest incident, cei patru medici au revenit asupra deciziei. Totuşi, în cursul anului 2012, medicul Bogdan Cojocaru, care era şef de secţie, s-a transferat la alt spital.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.