Măsuri impuse de autoritățile municipiului Buzău pentru a ține coronavirusul departe de comunitate

A fost ședință de urgență, în această dimineață, la Primăria Buzău, în contextul numărului tot mai mare de români infectați cu coronavirusul COVID-19.

În cadrul Comitetului Local pentru Situații de Urgență, reprezentanții Primăriei Buzău, ai Inspectoratului Școlar Județean, dar și ai instituțiilor subordonate municipalității au luat mai multe decizii pentru a preveni răspândirea virusului.

O primă masură este suspendarea manifestărilor sportive și culturale cu peste 1.000 de persoane, atât în exterior cât și în interior. În cazul competițiilor sportive, acestea urmează să se desfășoare fără spectatori cel puțin până în data de 31 martie.

De asemenea, Primăria Buzău va intensifica acțiunile de dezinfecție în școli și grădinițe, în toate spațiile unde se lucrează cu publicul, dar și în mijloacele de transport în comun.

În municipiul Buzău există deja o comisie, condusă de viceprimarul Ionuț Apostu, care va face verificări în teren pentru a constata dacă măsurile dispuse vor fi și puse în practică. În caz contrar, Primăria va dispune sancțiuni.

Bilanţul îmbolnăvirilor cu noul coronavirus a ajuns la 15 în România. Ultimele două cazuri au fost confirmate ieri. Este vorba de o femeie de 42 de ani, din Bucureşti, şi despre o femeie de 70 de ani, din judetul Mureş. Din cele 15 persoane diagnosticate până acum cu COVID-19, cinci au fost declarate vindecate.

Fii Reporter