Gripa porcină africană, confirmată într-o gospodărie din comuna Balta Albă

Virusul pestei porcine africane PPA a fost confirmat la un porc domestic mort într-o gospodărie din satul Amara, comuna buzoiană Balta Albă, unde exista un număr de trei suine. Un al doilea porc care a murit în aceeași gospodărie nu prezintă semne de infestare cu pestă porcină africană, iar al treilea, de asemenea fără simptome ale bolii, a fost sacrificat preventiv.

Au fost luate măsuri de dezinfecție totală atât în gospodăria menționată, cât și în cele învecinate, s-a decis amplasarea a două dezinfectoare rutiere și pietonale în proximitatea gospodăriei.

Polițiști și jandarmi supraveghează zona, pentru prevenirea transportului clandestin de porci sau carne și subproduse din carne.

Prefectul județului Buzău, Carmen Ichim, a convocat pentru marți, la ora 10.00, o ședință extraordinară a Centrului Local de Combatere a Bolilor pentru luarea tuturor măsurilor necesare în cazul noului focar. În acest moment, DSVSA Buzău informează că nu se impune sacrificarea preventivă a porcilor din zona de proximitate a focarului.

Fii Reporter