Grevă de scurtă durată la Spitalul de Urgență Buzău

Activitatea în Spitalul Județean a fost reluată începând cu ora 9.00. Sidicaliștii nemulțumiți au acceptat să își reia munca după ce au discutat cu managerul Spitalului Județean. În grevă au fost toate categoriile profesionale din spitale.

Cadrele sanitare buzoiene afiliate Sanitas s-au aflat, luni, într-o scurtă grevă generală, asigurând în paralel doar serviciile de urgență. Principalele revendicări ale sindicaliștilor sunt legate de legea salarizării.

Federaţia Sanitas dorește şi reducerea diferenţelor de salarizare de până la 1.200 de lei între spitalele clinice şi neclinice. De asemenea, cer o finanţare mai bună a sistemului sanitar pentru a-şi putea face treaba cum trebuie iar bolnavii să fie trataţi mai bine.

Greva generală din sănătate vine după pichete ale ministerelor Muncii, Finanţelor, Sănătăţii şi Parlamentului. Apoi, cadrele medicale au fost în grevă japoneză şi au purtat banderole în timpul serviciului, în toate spitalele, iar în 19 octombrie, sindicaliştii au fost în grevă de avertisment, cu încetarea lucrului timp de două ore.

Protestul de astăzi al cadrelor medicale buzoiene s-a încheiat după o discuţie cu managerul Spitalului Judeţean. Sindicaliştii au primit semnale că problemele lor vor fi soluţionate.

Fii Reporter
DISTRIBUIȚI