joi, 22 februarie, 2024

Grevă de avertisment la Spitalul Judeţean Buzău

Grevă de avertisment la Spitalul Judeţean Buzău

Facebook
Twitter
Email

Sindicaliştii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău au intrat astăzi în grevă de avertisment alături de personalul medical din întreaga ţară, ca urmare a eşuării discuţiilor purtate cu Ministerul Sănătăţii. Timp de două ore, între 8 şi 10, asistenţa medicală la Spitalul Judeţean de Urgenţă Buzău a fost asigurată doar cu o treime din personal.

greva 3

Conform unui protocol încheiat între conducerea spitalului şi liderii sindicatelor buzoiene din Sănătate, au avut prioritate urgenţele medico-chirurgicale ce s-au asigurat prin Unitatea de Primire Urgenţe, intervenţiile chirurgicale operatorii de urgenţă şi asistenţa medicală pe secţiile cu paturi care a fost asigurată doar de o asistentă pe fiecare secţie.

greva 2

De asemenea, pe toată perioada protestului, restul personalului medical aflat la program a fost prezent în holul Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău.
Greva de avertisment de luni este ultimul pas înaintea grevei generale anunţată de personalul medical pe data de 28 noiembrie.

Informaţiile publicate pe site-ul stiridebuzau.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislația aplicabilă, doar în limita a 150 de caractere, cu citarea sursei.